How could you be..?

Nothing's ever perfect, you know..? Fuck this shit, fuck everyone, I wish I could just dissappear.

Deci..ziua asta trebuia sa fie ok,sau cel putin o parte minuscula din ok. Trebuie sa fie o zi ca si toate celelalte, una in care sa ma trezesc dimineata la 6 jumate, sa-mi scriu tema la romana, sa ma culc inapoi, sa-o dau dracu de alarma,si sa intarzii la scoala,again. Si, guess what? N-am intarziat, intr-un mod foarte obscur si ciudat am ajuns la timp. Chiar inainte sa se fi sunat. Totul a inceput atat de bine, si la scoala pot sa zic ca m-am descurcat binisor. Totusi, era mult prea perfect incat sa se si intample. Nu mi-au trebuit 5 minute sa ajung acasa si sa mi se duca dracu tot chefu', sa uit de toate lucrurile pozitive de inainte de masa. Woohoo, si brusc am descoperit ca a sosit ziua de toti- asteptata,NOT,valentines'u. Oribil, oribilll, oribil...Primul an in care n-am asteptat aceasta zi, si chiar nu mi-a pasat de toata dragostea care pluteste in aer, chiar contrariul, eram dezgustata de toate cuplurile afara pe banci, pe strada tinandu-se de mana sau orice altceva.

*De n-ar fi fost ceata, ai fi vazut ca te iubeam
De n-ar fi fost frig, ai fi simtit cum tremuram
De n-ar fi fost ploaia, ai fi stiut ca plangeam
Si-ai mai fi stat...
Dar a fost ceata, frig si ploaie -
Si-ai plecat.*

*Cateodata ma satur, de nopti lungi si reci care nu ma mai lasa demult sa dorm, de priviri pline de un gol imens, aruncate aiurea catre nicaieri, de lacrimi reci fara niciun efect, de suspine care le simt pana in oase. Ma satur de iarna, de cafele fara niciun gust si de dimineti fara culoare. Ma satur de rani adanci care nu mai stiu sa le simt, si de tot sangele lor. Ma satur de milioane de ganduri, ganduri moarte, putrezite, reinviate apoi. Ma satur de tot, dar nu ma satur destul.
*Cateodata se face intuneric, dispar toate, deodata, si ramai doar tu.
*Mi-ai ramas peste tot, si urasc asta, chiar urasc asta, dar mai bine as pierde tot, mai bine m-as pierde si pe mine, decat sa nu (imi) fi ramas. Si te iubesc, te iubesc intr-o lupta prea grea ca sa o port, cu mine, principiile mele, orgoliul meu, cu mine, cea care o stiai si tu mai demult, cu mine cea care eram inainte de tine. Te pierd in mine, si atat, te pierd in ei, dar te intorci. Am plans ca o proasta, am tipat, am fugit, am gresit, am innebunit, candva, cand nu mai erai, am facut toate astea mereu, intr-una, fara sa ma opresc, pana in ziua in care am stiut ca mi-ai ramas. Si te iubesc, iar, cum te-am iubit mereu, te mai iubesc numai cu frica si cu orice altceva am in mine, te iubesc eu, cu mine, cu soarele, zambetele, fericirea de atunci, cu tot, si atat.
*Cateodata mi-e frica, stii? O frica din aia inumana, de tine, de tot ce ti-am spus si de tot ce nu ti-am spus, de tot ce am facut si de tot ce am uitat sa fac, de tot ce stii sa-mi faci, si azi, si maine...de felul ala stupid in care imi alergi prin vene, de tot ce esti, si ca esti tot. Mi-e frica, incredibil de frica, dar nu destul de frica.

*Da, mai am, mai am de pierdut lumea, si visele, si amintirile, si fericirea, si sperantele, si iubirea, cafelele noastre si muscaturile de par, le-as pierde pe toate, intelegi? Pe toate, si te-as pastra pe tine. Da, inca TE MAI AM de pierdut, dar n-o sa ma las s-o fac.